Articol de arhiva (2005): 'Introducere la ghidul fericirii!'

Alexandru Draghici

Sunt nemtii, printre care traim, fericiti? Suntem noi, romanii care traim in Germania, fericiti? Daca da, e o altfel de fericire? Acest soi de intrebari si alte cateva pe tema fericirii, mi-au fost inspirate de un articol din ziarul saptamanal german “Fokus”, care ocupa prima pagina a unuia dintre numerele acestuia din luna august 2005.

Ce este fericirea?

Fericirea este amestecul perfect dintre armonia interioara si mediul ambiental. Ea este rezultatul acelei stari magice de care sunt stapaniti anumiti oameni, aceea de “flow” (curgere), concept introdus de psihologul Csikszentmihalyi.
Starea de curgere, care degaja fericirea interioara, inseamna ca asteptarile cuiva de la el insusi, sau de la ceilalti oameni sunt in concordanta cu ceea ce el primeste. Iar cand asteptarile unui om ii sunt inselate (de catre el insusi sau de catre ceilalti), este capabil sa afle motivele. Dupa aceea, omul aflat in starea de „flow” poate sa schimbe, daca vrea, motivele care il fac nefericit. El poate insa, la fel de bine, sa se impace cu ele, sa accepte de exemplu, ca unele dintre motivele nefericirii sunt cauzate de factori externi, pe care nu ii poate schimba. El va putea reveni la acea stare de curgere, in care timpul nu mai este dusman, ci pur si simplu dispare. In aceste momente timpul nu mai este practic numarat in secunde, ci in momente de fericire.

Psihologul Dieter Frey, de la Universitatea Ludwig-Maximilians-Universität din München spune: “Contradictia, adeseori complexa, intre ceea ce uni oamenii doresc, si ceea ce primesc, ii depaseste pe cei mai multi dintre acestia”.

Sunt germanii fericiti?

Nemtilor le lipseste talentul de fi dominati de un optimism de neclintit, precum cel al americanilor. Daca sunt dezamagiti, atunci ei se vor plange, isi vor pierde increderea in ei mai repede decat alte natiuni. Aceasta afirmatie este facuta de ziarul „Fokus”. Fac aceasta precizare pentru a nu fi acuzat de subiectivism. Omul de stiinta american, Martin Seligman, afirma despre germani urmatoarele: “aceasta tara ma ingrijoreaza, caci observ un pesimism in crestere, ca si cum germanii ar fi prizionieri intr-o colivie simbolizand chiar mila de sine”.

Ceea ce cred ca ii diferentiaza iarasi pe germani de alte natiuni, este o anumita atitudine fata de “lucrul bine facut”. Daca cineva, intr-o firma, va primi o sarcina, care va fi indeplinita bine, conform asteptarilor, atunci cel in cauza nu va fi laudat. “A face un lucru bine” este de la sine inteles. Daca insa, acea persoana nu va face acel lucru conform asteptarilor, atunci el va fi criticat imediat, de cele mai multe ori chiar inainte de a apare semnalale clare si definitive, ca acel lucru nu va fi indeplinit conform cerintelor. Aceasta neconcordanta intre lauda si critica neconstructiva este pentru multi un soc, si este adeseori perceput, pe buna dreptate, ca negativism. Existenta acestei neconcordante intre lipsa rezonantei pozitive si prezenta uneori pripita a criticii negative, am trait-o adeseori in cei 15 ani de cand lucrez in firme germane. Desigur, cu timpul te poti adapta la aceasta atitudine. Insa este clar, ca oricine, atat germani cat si straini, au nevoie de o recunoastere, au nevoie de o lauda. Acestea sunt ingredientele care ne motiveaza pe fiecare, sa facem un lucru bun, si sa fim multumiti cu ceea ce facem, si implicit sa fim fericiti. Consider ca aceasta atitudine este la randu-i un motiv care poate cauza nefericirea multor germani si straini in Germania.

Cu alte cuvinte, ca sa redau cuvintele unui psiholog german, pe care l-am avut ca docent la una dintre scolarizarile mele, societatii germane ii lipseste traditia feed back-ului. Feed-back este un termen din teoria sistemelor, care se poatre traduce in limbajul curent in cuvinte precum „rezonanta” sau „ecou”.

De ce sunt germanii in aceasta privinta altfel decat francezii, sau olandezii, sau americanii? Cred ca aceasta atitutine intransigenta precum si lipsa feedback-ului, s-a propagat din generatie in generatie. Aceasta a inceput cu statul prusac, militarist, stat care a existat 300 de ani, si care desi s-a “desfiintat” oficial cu ocazia primului razboi mondial, a continuat sa existe in mentalitatea multora dintre germani. In acea perioada, statul era penetrat la toate nivelurile de militari, de soldati, si de valorile implicite ale acestora: disciplina, intransigenta, harnicie, sentimentul datoriei, modestia.

Ce ii face pe nemti fericiti?

Pentru aceasta intrebare, saptamanul german “Fokus” a folosit un studiu al bancii DiBa (www.diba.de), care a dorit sa afle, din punct de vedere statistic, ce ii face pe nemti fericiti.

O prima concluzie fugara ar fi ca banii, iubirea, mai mult sex, implinirea de sine, sunt dorintele care ii fac pe germani fericiti. Pana aici insa nu pare a fi nimic neobisnuit. Cred ca si romanii isi doresc aceleasi lucruri. La o privire mai atenta se constata totusi anumite lucruri interesante:

☼    Desi multi dintre cei intrebati in acel studiu, au raspuns in procentaj de 70-85%, ca sunt multumiti ca au timp pentru familie si/sau ca au copii, aceste doua lucruri nu contribuie decat cu 2-3% la criteriile care i-ar face sa fie multumiti cu viata pe care o duc.

☼    Desi “doar” 50-60% dintre germani considera ca si-au atins teluri precum “a avea o locuinta proprietate personala” sau “a nu avea nici o grija financiara”, acestea contribuie cu peste 50% la fericirea lor. Sa intelegem deci ca banii si casa sunt mai importanti decat familia si copiii?

☼    Interesanta este si constatarea acestui studiu, ca intre a “avea o familie proprie” si “a trai intr-un parteneriat”, exista o mare discrepanta. A avea o familie contribuie cu 40% la considerarea vietii pe care o duc ca fiind o viata fericita. A trai intr-un parteneriat contribuie insa cu 60% la fericirea unui intervievat. Aceasta forma de convietuire intre un barbat si o femeie (sau intre homosexuali sau lesbiene), neconsfiintita printr-un contract de casatorie, are mai multa trecere la germani. Explicatia mea simpla, si poate oarecum naiva, este ca, un contract de casatorie, ii face pe unii dintre soti sa creada, ca nu mai trebuie sa faca nimic pentru fericirea celuilalt. “Contractul casatoriei” ar fi suficient. Parteneriatul, desi mai expus riscurilor unei despartiri, fiindca nu mai este sustinut de un „contract”, este mai necomplicat, mai bogat in libertati poate, si ca atare mai atragator. Cu toate acestea, in ambele forme de convietuire, incapacitatea de a contribui si singur la propria fericire, va periclita atat casatoria legala cat si parteneriatul.

Sunt romanii din Germania fericiti? Cei ii face fericiti?

Romanii din Germania s-au adaptat in mare masura la realitatile societatii germane.

Am cunoscut insa si romani, care, nereusind sa se adapteze la realitatile economice, politice si sociale ale Germaniei, au incercat sa gaseasca o scuza in faptul ca „nemtii sunt altfel”. Exista un adevarat folclor al prejudecatilor in aceasta privinta, pe care nu vreau sa il etalez aici. O asemenea atitudine se inscrie in tendinta de a gasi „vinovati in afara” pentru nefericirea lor, la ceilalti, decat la ei insisi. Caci, daca societatea germana ar fi singura vinovata, ce i-ar opri pe unii conationali sa se intoarca in Romania? Sau sa plece in alte tari in care s-ar simti mai bine? Si oare plecarea in alte tari, sau revenirea in Romania sa fie singura cheie a fericirii?

Acesti „vesnici neadaptati” cum i-as putea numi pe cei care sunt prima generatie care emigreaza, sufera de o dedublare, pe care o simt si alti emigranti, de alte nationalitati, italieni, spanioli, etc.. Fenomenul dedublarii, pe care il voi explica imediat, se intampla nu numai cu emigranti care traiesc in Germania, ci si cu cei care au ales sa traiasca in USA, Canada, Germania, Australia, etc. Mai mult, acest fenomen nu este unul nou, al timpurilor noastre. El a fost prezent din totdeauna. Pentru cei care vor sa adanceasca tema emigratiei de-a lungul timpului, recomand lectura articolului "Mereu pe fuga - despre fenomenul emigratiei" de pe acest site, www.rom2.de.

Dedublarea de care aminteam mai inainte, consta in faptul ca un om simte ca in el traiesc doua persoane conlocuitoare. O persoana traieste in tara de origine, la noi, in speta, Romania, iar cealalta persoana traieste, sau incearca sa se adapteze, in societatea gazda, in care a ales sa emigreze.

Duce aceasta dedublare la nefericire? Inclin sa cred ca da. Caci neimplinirile din Germania le reamintesc mereu ca au ales sa isi paraseasca tara. Ba mai mult, fantezii si vise, planuri de viitor, isi gasesc adeseori ca fundal al punerii lor in aplicare, Romania, tara de unde au plecat. Desi, nici aici, aceasta proiectie nu corespunde realitatii. Cand merg in Romania, in vizita, la parinti, rude, prieteni, in concediu, multi romani, sau persoane originare din Romania, constata totusi, ca realitatile politice, problemele endemice precum saracia, spaga, infrastructura precara, nivelul de trai prezente in Romania, nu pot constitui un fundament pentru visurile lor de fericire.

Am intalnit insa si romani fericiti in Germania. Realizati in plan profesional, financiar, se simt „ca la ei acasa” si ma bucur ca au atins acest stadiu. Insa in ambele categorii exista placerea comuna de se intalni, de a fi impreuna cu alti conationali romani, care traiesc tot in Germania. Aceste radacini romanesti, se pare ca au nevoie de alte radacini romanesti prin preajma lor.

Are fericirea/nefericirea romanilor din Germania o nuanta aparte fata de cea a altor romani din afara granitelor Romaniei?

Romanii din afara granitelor tarii, care traiesc in tari cu un nivel de trai mai dezvoltat decat Romania, daca sunt nefericiti, nu sunt din cauza nevoilor materiale, ci a unor neimpliniri sufletesti, profesionale, legate in mare parte de capacitatea fiecaruia de a se integra, fara sa isi piarda identitatea.

Romanii care traiesc in jurul granitelor tarii, au parte de o cu totul alt fel de nefericire, cauzata in principal, de faptul ca, in tarile in care traiesc, se incearca fatis, pe ascuns, sau pur si simplu prin nepasare, sa li se „stearga” identitatea.

Probabil ca lumea se afla in aceasta privinta la o rascruce. Poate ca ideea de stat este invechita. Cel putin economia globala sustine aceasta teza. Natiunea mai are inca dreptul la existenta prin liantul comun numit limba romana, si prin produsul ei cel mai frumos, cultura, in toate formele ei de exprimare. Si desi cultura sterge cumva din nou barierele natiunilor, tot ea isi trage seva din radacinile noastre esentiale: limba, parintii, notiunea de acasa, cultura.

Aceste consideratii sunt valabile daca privim fericirea la nivelul societatii in care traim. Esential mi se pare totusi ca fericirea se atinge in primul rand la nivel personal, si dupa aceea la nivel de familie, comunitate si societate. In acest sens, la nivelul familiei, fericirea sau nefericirea nu depind de loc de tara unde traiesc, sau tara de unde vin.

Cum sa fii fericit?

Nu vreau sa dau retete, fiecare trebuie sa si-o gaseasca singur. Dar poate cateva aforisme va vor da impulsuri in aceasta directie:

☼    Fericirea este cauzata de perspectiva unei vieti mai bune.

☼    Cine a atins un scop, se obisnuieste cu el. Cu alte cuvinte, fericirea cauzata de atingerea acelui scop scade in timp.

☼    Oamenii fericiti se vad ca maestri ai propriei vieti, cei nefericiti se percep pe ei insisi precum mingi ale unor forte straine.

O remarca a revistei „Fokus”, din articolul la care ma refer in acest permanent in acest material, va aduce un pic de lumina asupra dilemei „a fi fericit”, printr-o constatare legata de sentimente si afecte, cu care ne-a dotat evolutia. „Fie ca este vorba de meditatie, Yoga, training autogen, mantras sau rugaciuni -  multe tehnici pot influenta sentimente negative. Insa nu exista nici o metoda, care sa promita eliminarea lor permanenta din arsenalul nostru de trairi, fiindca ele sunt un defect cauzat de evolutia noastra ca oameni". Ce zestre ne-a dat evolutia, este o tema de cercetare pentru americanul David Buss. "Sentimente precum durere, suparare, teama, invidie si gelozie au servit stramosilor nostri ca mecanism al supravietuirii", spune David Buss. In ziua de azi, multe dintre aceste sentimente ar fi „inutile”. De fapt ele ar fi ‚doar o plaga pentru omenire’

Incheiere

Am incercat sa va impartasesc ideile revistei „Fokus” si parerile personale despre eterna tema a fericirii. Nu am avut pretentia unei tratari complete si profunde a temei. As fi fericit, daca macar unele dintre ideile exprimate de revista „Fokus”, sau unele din opiniile personale, pe care le-am exprimat aici, va vor clarifica intr-un fel sau altul, sau va vor da prilejul sa meditati asupra fericirii.

24.09.2005 Alexandru Draghici