Articol de arhiva (2006): 'Nu mai am nici un acasa'

Apasarile psihice si sansele migrarii

Micha Hilgers, psiholog de profesie scrie regulat carti si articole de presa. In cartea sa „Das Ungeheure in der Kultur“ am gasit articolul „Ich habe keine Heimat“. M-am identificat in multe din afirmatiile acestui articol si de aceea ma grabesc sa va impartasesc cateva idei ale autorului, pornind de la speranta ca le veti gasi interesante si ca va vor da prilejul sa va percepeti dintr-o alta perspectiva.

Exista familii de migranti veniti din Romania, care ca si alti migranti „clasici“ din Germania, precum spanioli, portughezi, italieni sau turci, traiesc atat in Germania cat si in tara de unde au venit. Cu precadere copiii migrantilor sunt cei care nu stiu unde le este „acasa“: in Germania sau in locul de bastina al parintilor, unde se mai afla bunici, unchi si alte rude si prieteni.

Aceasta generatie tanara nu se poate hotari care tara sa le fie patria, si aceasta indecizie poate avea implicatii psihice, creand unora dintre ei la varsta adulta probleme de a intra in relatii stabile cu parteneri de viata. Imposibilitatea de a se decide se proiecteza in mai multe planuri, inclusiv in cel afectiv.

Migratia inseamna o schimbare atat de violenta, incat multe identitati sunt mutilate pentru totdeauna. Caci, explica Micha Hilgers, schimbarea inseamna pierderi foarte pretioase precum oameni (prieteni, rude), lucruri, locuri, limba, cultura, traditii, clima, profesie, prestigiu, loc in societate.

Dar tocmai acest „tsunami“ sufletesc provocat de migratie poate da nastere la multe sanse pentru un migrant de a „creste“, de a se dezvolta in personalitatea acestuia. Important, spune autorul, este ca personalitatea migrantului sa fi fost destul de stabila inainte de plecare, si ca acesta sa reuseasca se prelucreze schimbarile la care este supus.

Reversul provocat de esecurile migrarii pot fi multiple: lipsa de orientare, crize de identitate, suferinte somatice.

Micha Hilgers critica starea de lucruri din Germania, afirmand ca nu exista personal calificat in cadrul oficialitatilor care au de a face cu migranti, la nivel de aparat de stat, cat si in domeniul medical.

El observa un fenomen al migratiei, care trebuie sa va fie multora dintre dumneavoastra foarte cunoscut: la inceput ceea ce a fost parasit este devalorizat, depreciat iar noua tara este supraapreciata, vazuta in lumina roz. In plus apar sentimentele de vinovatie provocate de faptul ca migrantii au parasit oameni dragi in tara din care au plecat, dar poate si pentru faptul ca ei au privilegiul de a trai mai bine, fara sa fi facut pana la momentul acela prea multe eforturi.

Dar nu arareori perceptia se schimba complet: tara gazda, Germania, este devalorizata, zugravita in culori sumbre, iar Romania este perceputa ca fiind paradisul pierdut, locul unde toate problemele prezente s-ar rezolva ca intr-o poveste prin batul magic al unei zane bune.

Alte sentimente de vinovatie apar in contextul parasirii celor dragi „de-acasa“. Nu de multe ori complexul de sentimente se poate compara cu mai multe divorturi ce se desfasoara in paralel. Vechi relatii afective ingreunaza efortul de a intrema noi relatii cu oameni din tara gazda, indiferent de nationalitate. In plus, parintii au asteptari adeseori fata de copii, de a avea succese scolare deosebite, sau de a-si gasi locuri de munca mai bune si mai bine vazute decat ale lor proprii. Ba mai mult, nu putin copii se simt coplesiti de sentimente de vinovatie cand ei reusesc sa se realizeze mai bine decat parintii lor.

In acest context este esential prezenta unei persoane sau a unui grup de oameni care sa preia rolul protector „matern“ care sa ajute la reasezarea vietii pe noi fagasuri. Aceasta prezenta este cu atat mai acuta, cu cat nu arareori cetatenii germani isi exprima nemultumirea fatis sau indirect fata de noii veniti, care, ca orice element strain, provoaca teama, neliniste.

Si mai apare apoi un domeniu de conflicte puternice si anume in acela al valorilor dupa care se ghideaza fiecare individ. Perceptia unor valori precum, Cinste, Rusine, Vina, Constiinta este diferita in tara de unde s-a plecat fata de tara in care sa migrat.

O consecinta a acestor provocari pricinuite de migratie este nasterea ideii, mai ales la prima generatie de migranti, parintii, ca la batranete, cand nu vor mai trebui sa munceasca, se vor intoarce in tara de origine. Dar ce iluzie: nici tara de unde s-a plecat nu a ramas pe loc. Multe lucruri s-au schimbat, prieteni, rude, s-au schimbat, au plecat.

De aceea poate indraznesc sa sugerez concetatenilor aflati in situatii precum cele descrise anterior sa urmeze urmatoarele recomandari:

• 
  
  afectiv este cel mai multumitor sa faci eforturi sa te integrezi in noua tara gazda, fara a iti pierde identiatea, sau a renega originea
• invatati imediat atat dvs. Cat si copii limba germana. Fara cunostiinte foarte bune de limba germana sunteti handicapati. Desi adulti, sunteti constransi si neajutorati precum copiii care incep sa vorbeasca, atunci cand intrati in contact cu autoritatile sau cu bastinasii, vecini, colegi, etc.
• Ajutatii pe copii sa se integreze in societatea germana. Legatura lor cu Romania este in mod firesc mult mai slaba decat a dvs. Nu va iluzionati ca odraslelor le place Romania mai mult decat Germania: cand mergi in vizita, ca turist, nu percepi decat un aspect infim al vietii de zi cu zi ale unui cetatean roman din Romania.

Alexandru Draghici