Starea "de graţie" a scriitorului român ce trăieşte în afara graniţelor României

Starea "de graţie" a scriitorului român ce trăieşte în afara graniţelor României
(Eseul a fost publicat si in revista literară "Contemporanul" din Bucureşti)


Întrebările legate de condiţiile de creaţie, pe care le are un scriitor care trăieşte în afara graniţelor ţării de origine, se pot reduce aproape la una singură: în ce măsură faptul că respectivul "nu trăieşte" în contextul limbii sale natale decât fragmentar, îi influenţează puterea de creaţie? La fel de importantă este şi întrebarea: influenţează “străinatatea” temele sale de creatie? Voi încerca să răspund acestor întrebări prin prisma experienţei personale de creaţie, şi prin percepţiile avute ca de editor al ziarului online www.rom2.de, rol în care am avut şansa să cunosc mulţi scriitori de limbă română din Germania.

 1. Mediul lingvistic

Faptul că "muncesc" în limba germană nu mă împiedică să creez în limba maternă, care nu se uită. Netrăind în România, evoluţia curentă a limbii, apariţia unor noi sinonime, neologisme sau sintagme lexicale nu-mi mai sunt cunoscute în toată amploarea lor. Aceasta nu este însă un handicap, fiindcă în concepţia mea limbajul poetic este redus la un nucleu de cuvinte oarecum atemporale. Pentru un romancier, aceasta poate fi totuşi un handicap. Împărtăşind părerea generală că limbajul românesc -mai ales cel din mass-media scrisă şi vizuală - s-a deteriorat, devenind pe alocuri vulgar, nu simt, ca poet, lipsa limbajului cotidian din România.

2. Literatura română

Trăind în Germania, scriitorului îi lipseşte contactul strâns cu literatura română contemporană. Desigur, această lipsă poate fi compensată prin achiziţia de cărţi din România, prin abonamente la presă, prin vizionarea de emisiuni TV sau audiţia posturilor de radio romaneşti transmise prin satelit, însă un rest rămâne încă neacoperit. Este această "lipsă" un dezavantaj real? Nu cred, fiindcă o creaţie autentică nu se lasă influenţată
nici de stilul, nici de temele aflate la modă.

3. Condiţiile economice

Joacă, oare, condiţiile economice în care se trăieşte în diaspora, un anumit rol? Cu siguranţă, unul foarte mare. Ca argument pentru afirmatia mea amintesc cunoscuta teorie a lui Maslow. Însă nu înseamnă că, „dacă eşti imbuibat, eşti şi creativ". Am folosit o expresie provocantă, pentru a spune că nivelul de trai în ţările din Europa de Vest sau America de Nord, fiind foarte ridicat, grija zilei de mîine este mai degrabă una generală, cumva metafizică, lipsită de acuitate. Există, cu siguranţă, excepţii strălucite, însă majoritatea românilor din Germania -de exemplu- au un nivel de trai bun, deoarece, chiar lipsindu-le banii pentru achiziţii de lux, hrana şi îmbrăcămintea le sunt accesibile tuturor. Cine are imboldul să scrie, o poate face fără a risca „flămînziri eminesciene“. Observaţi aici, că mă detaşez de teoriile care susţin că Eminescu ar fi fost atât de prolific, fiindcă a avut condiţii de trai precare.

4. Sindromul insular

Un scriitor aflat în diaspora poate, pe nesimţite, să cadă în ceea ce
eu numesc "sindromul insular". Simţindu-se străin în mediul cultural, economic si lingvistic ales, el se retrage în limba, literatura şi cultura română precum pe o insulă, pentru a se simţi în largul său. Aceasta
poate stimula şi întreţine creativitatea, dar această insulă va fi "vizitată" perpetuu de "alizeele" culturii în care este găzduit, ceea ce îl va face permeabil unor influenţe legate de temele despre care scrie, modul
cum percepe lucrurile, implicit felul în care scrie. Scriitura sa dobîndeşte
o "tentă germană" ," franceză", engleză sau a limbii ţării în care trăieşte. Aceasta duce la ceea ce numesc eu o încrucişare (aproape de nuanţa genetică a termenului, ceea ce se poate explica şi prin termenul de mema) cu mediul cultural care-l gazduieşte. Astfel, chiar dacă involuntar, scriitorul exportă ceva din ţara în care s-a decis să trăiască în cultura originară, română, transferul se produce însă şi în celălalt sens, către cultura majoritară în care trăieşte.

5. Idolatrizarea limbii române 

Sindromul de "insularitate" schiţat mai înainte conduce pe scriitorul român din diaspora spre o idolatrizare a limbii române. În ea se simte el cel mai bine, fiindcă limba care îl înconjoară nu-i este aşa de apropiată afectiv ca şi cea română.  Această idolatrie se reflectă însă pozitiv, stimulându-i creaţia.

6. Posibilităţi de vânzare a cărţilor

Acest aspect mercantil al vieţii unui scriitor are o nuanţă deosebită în viaţa din diasporă. Este clar că majoritatea scriitorilor, indiferent de unde, (nu mă refer la scriitori care scriu pe bandă rulantă, care scot o carte la fiecare 6 luni) doresc să îşi vândă cărţile nu pentru a-şi câştiga existenţa prin ele, ci pentru a-şi face cunoscute creaţiile, pentru a ajunge la cititor. Ori aceasta se face prin intermediul pieţei. Ei bine, piaţa de carte românească în diaspora e cvasi-nulă, fiindcă în Germania, de exemplu, nu există nici un magazin care să difuzeze cărţi scrise în limba română. Ca atare, autorii îşi pot răspândi creaţiile doar prin reclame în diverse medii (aici internetul se preteaza cel mai bine) şi prin manifestări culturale româneşti. Vânzarea nu se face prin canalul clasic numit librărie, ci autorul trimite cărţile doritorilor, personal, prin poştă. În consecinţă, numărul vânzărilor este foarte redus, ceea ce este, cu siguranţă, un handicap. Aici nu pot ajuta decît acţiunile organizate în România, care au ca invitaţi scriitori români din diaspora.

7. Concluzie

Scriitorul român, care creează şi trăieşte în diaspora, are mai multe condiţii propice care îi inlesnesc şi stimulează creaţia, decît cel care trăieşte în România. El este însă condamnat, prin definiţie, să nu fie cunoscut de publicul cititor român. O undă de speranţă îmi dă internetul, publicaţiile de creaţie bazate pe internet, care fac să dispară distanţele geografice şi care creează o proximitate culturală românească lipsită de graniţe.

Alexandru Draghici