Eseu publicat in 22.12.2003
Vine Craciunul si Anul nou si ca de fiecare data primesc o multime de felicitari cu urarile de rigoare. Si ma intreb: cate voi primi prin posta clasica, si cate prin intermediul internetului? Acest obicei ma bucura, ca pe multi altii de altfel, dar ma impinge spre reflectie: de ce trebuie sa vina o sarbatoare ca sa ne aducem aminte de cineva? Si oare nu exista si alte date importante in viata fiecaruia, de care ceilalti nu isi aduc aminte?
Fara sa fiu malitios, constat ca exista un fel de competitie intre cei care trimit aceste felicitari: care trimite la cat mai multi? Care primeste cat mai multe? In toata competitia aceasta un singur lucru ma deranjeaza: cand mi se trimite o asemenea felicitare prin mijloace electronice, unde adresa mea de email este una din nenumaratele la care este adresat aceeasi urare? Adica cum, urarea nu mi-e adresata personal? Atunci mai bine lipsa!
De cand cu internetul acest fenomen inflationar de a trimite felicitari electronice a luat proportii exponentiale, spre bucuria firmelor care traiesc din reclama pe internet. Se trimite tuturor, prietenilor si neprietenilor, cunoscutilor si necunoscutilor... ba cel mai simplu ar fi sa se foloseasca cartea cu adrese email ale fiecaruia si a se trimite un text standard: "Dragi cunoscuti si necunoscuti, prieteni si dusmani, va urez tuturor ... bla bla bla". Si ca sa fie tacamul complet, se poate trimite acest email cu confirmare de primire, ca sa putem sa ne actualizam putin cartea cu adrese email... In plus primesc urari ca reactie de raspuns, adica cineva si-a adus aminte de mine, fiindca eu i-am trimis mai repede o felicitare. Acest lucru e posibil, fiindca un email soseste in cateva secunde. Daca s-ar trimite numai felicitari pe calea clasica postala, atunci poate ca n-am mai avea parte de aceste felicitari de complezenta.
Am picat si eu cativa ani la randul in pacatul trimiterii de urari pe care electronica (mai ales ca se pot compune felicitari multimediale, cu cantece, cu imagini animate, etc.) dar de data aceasta mi-am propus sa le trimit pe cale clasica: mi-am facut o lista cu persoanele la care vreau sa le trimit o felicitare, le-am cumparat sau am cautat in rezerva creata anii trecuti, am scris fiecaruia un text separat, pe masura sentimentelor dar si a celui ce primeste acest mesaj (de exemplu sunt mandru ca am urat catorva prieteni sa aiba parte de intuitie). Apoi am lipit timbrele si am mers la cutia postala de la coltul strazii. Si am avut un nespus sentiment de bucurie. Fiindca felicitarea clasica se poate vedea oricand, se pune de obicei in raft, in biblioteca, intr-un loc separat. Cea electronica se sterge dupa vizionare, sau se pastreaza pentru a fi trimisa la anul viitor altcuiva.
Da este frumos sa scrii felicitari, sa vezi cum se usuca cerneala pe hartie, sa crezi ca acea hartie pe care tu o vezi, o va privi si cel caruia i se adreseaza. Dar probabil ca eu sunt un demodat, si ... cine stie, peste cateva generatii nu se va mai stie ca au existat felicitari din hartie... ci doar felicitari electronice.
Desi o umbra de speranta tot mai am: daca fenomenul trimiterii de felicitari electronice cu ocazia sarbatorilor traditionale precum Craciun, Anul Nou, Paste, va persista, de ziua cuiva drag cred ca fiecare va trimite intotdeauna o felicitare pe hartie!
Traiasca hartia!
Alexandru Draghici
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu